Unde să plantăm păduri și unde nu

Unde să plantăm păduri și unde nu

Scris de: Andreea Maria Giurgiu

Publicat pe 04 Decembrie 2020

                           

Muma Pădurii a tot văzut cu ochii ei cum plantarea copacilor a tot fost promovată (în mod eronat) pe scară largă ca soluție la schimbările climatice, pentru că plantele absorb gazele ce contribuie la încălzirea climei Pământului pe măsură ce cresc.

Spre deosebire de păduri, ecosistemele tropicale dominate de iarbă (savanele) pot fi degradate nu numai prin pierderea copacilor, ci și prin câștigarea lor.

Creșterea acoperirii cu copaci în savane și pajiști poate însemna specii de plante și animale care preferă medii deschise și bine luminate. Studiile din Africa de Sud, Australia și Brazilia indică faptul că biodiversitatea unică locală se pierde pe măsură ce acoperirea copacilor crește.

Acest lucru se datorează faptului că adăugarea copacilor poate modifica modul în care funcționează aceste ecosisteme ierboase. În acest context, nu numai că erbivorele, cum ar fi zebra și antilopa care se hrănesc cu iarbă, au de mâncat mai puțin, dar dacă sunt mai mulți copaci aceștia cresc riscul erbivorelor de a fi consumate, deoarece prădătorii au cu ajutorul copacilor o acoperire mai mare, iar asta va duce în schimb la o creștere bruscă (temporară) a populațiilor animalelor de pradă ce vor suferi un colaps brusc odată ce aceștia aduc populațiile de erbivore la dispariție din acea zonă și rămân fără o sursă de hrană sustenabilă.

Este esențial ca oamenii să știe cum arată degradarea în ecosistemele deschise, luminate de soare, cu mai puțini copaci, pentru a restabili ecosistemele care sunt de fapt degradate corect, cu exactitatea potrivită contextului pentru a atinge o sustenabilitate reală și nu imaginară. Sustenabilitatea este o știință și ar trebui să o tratăm și implementăm ca atare.

Cei ce solicită programe globale de plantare a copacilor pentru echilibrarea climatului, trebuie să se gândească cu atenție la implicațiile reale pentru toate ecosistemele Pământului. Arborii potriviți trebuie să fie plantați în locurile potrivite. În caz contrar, riscăm să pierdem pentru totdeauna întregi ecosisteme și să dereglăm și mai rău echilibrul natural îndepărtându-ne și mai tare de conceptual de sustenabilitate.

Studiul „Când plantarea copacilor amenință pădurea - Campaniile de plantare a arborilor slab concepute ar putea face mai mult rău decât bine” relevă faptul că subvențiile pentru plantarea plantațiilor de arbori valoroase din punct de vedere comercial în Chile au dus la pierderea pădurilor naturale cu valoare biologică.

Analiza, publicată pe 22 iunie în Nature Sustainability, scoate la lumină  modul în care eforturi precum campania globală Trillion Trees și o inițiativă conexă (HR 5859) în curs de examinare de către Congresul SUA ar putea duce la mai multe pierderi de biodiversitate și la o contribuție extrem de mică în ceea ce privește schimbările climatice. Cercetătorii subliniază, totuși, că aceste eforturi ar putea avea beneficii semnificative DOAR dacă se vor include restricții puternice de subvenționare, cum ar fi interdicțiile împotriva înlocuirii pădurilor native cu plantații de arbori.

Dacă politicile de stimulare a plantațiilor de arbori sunt slab concepute sau slab puse în aplicare, nu numai că se irosesc bani publici, ci și vom continua să eliberăm mai mult dioxid de carbon și vom continua să exterminăm biodiversitatea. Acesta este exact opusul scopului acestor politici.

Nu există nicio îndoială că pădurile au un rol foarte important de jucat în eforturile de a încetini pierderea biodiversității globale și de a combate schimbările climatice prin sechestrarea carbonului ca biomasă. Deci, este logic că plantarea copacilor ca soluție a câștigat tracțiune în ultimii ani, însă la o privire mai atentă iată că aceste planurile optimiste sunt pline de defecte.

De exemplu, aproape 80% din angajamente implică plantarea de plantații de arbori sub forma monoculturilor sau un amestec limitat de arbori, mai degrabă decât restaurarea pădurilor naturale. Plantațiile au un potențial semnificativ mai mic de sechestrare a dioxidului de carbon, de creare a habitatelor și de control al eroziunii decât pădurile naturale. Beneficiul potențial scade și mai mult dacă arborii plantați înlocuiesc pădurile naturale, pajiștile sau savanele – adică ecosisteme ce au evoluat pentru a susține biodiversitatea unică locală.

În acest studiu, cercetătorii au examinat critic un alt aspect al unor eforturi de plantare în masă a arborilor: subvențiile destinate încurajării proprietarilor de terenuri privați să planteze copaci. Astfel de plăți sunt larg propuse ca o soluție promițătoare la o varietate de provocări de mediu. Așadar, oamenii de știință au analizat una dintre cele mai longevive și mai influente politici de subvenționare a împăduririi din lume și anume Decretul Legea 701 din Chile.

În lumina entuziasmului global de a planta un trilion de copaci, este important să reflectăm asupra impactului politicilor din trecut. Experiența din Chile ne poate ajuta să înțelegem impactul climatic, ecologic și economic ce ar putea apărea atunci când guvernele plătesc proprietarilor de terenuri pentru a înființa plantații masive de arbori.

Decretul-lege 701 din Chile a subvenționat 75% din costurile de împădurire și a oferit sprijin pentru gestionarea continuă a plantațiilor. Aplicarea laxă și limitările bugetare au restricționat interdicțiile privind utilizarea subvențiilor pe terenurile deja împădurite, ducând la situații în care guvernul a subvenționat înlocuirea pădurilor native cu plantații de arbori profitabile. Subvențiile legii au redus și mai mult acoperirea pădurilor native prin încurajarea înființării plantațiilor pe tufișuri sau terenuri agricole marginale în care s-ar fi putut regenera în mod natural pădurile.

Cercetătorii și-au propus să cuantifice impactul total al subvențiilor de împădurire și să calculeze efectele acestora asupra modificărilor nete de dioxid de carbon și a biodiversității din întreaga țară. Aceștia au comparat suprafața pădurilor chiliene în trei scenarii: modele de subvenții, fără subvenții și subvenții combinate cu restricții pe deplin impuse pentru conversia pădurilor native în plantații.

Ei au descoperit că, comparativ cu un scenariu fără subvenții, plățile de împădurire au extins suprafața acoperită de copaci, însă au redus suprafața pădurilor native. Întrucât pădurile native din Chile sunt mai dense și mai biodiverse decât plantațiile, subvențiile au scăzut stocarea dioxidului de carbon și au accelerat pierderile de biodiversitate.

Țările ar trebui să își proiecteze și să își aplice cu mare grijă politicile de subvenționare a pădurilor pentru a evita impactul ecologic nedorit ce a rezultat din programul Chile. Viitoarele subvenții trebuie să urmărească recuperarea numeroaselor ecosisteme naturale și biodiversitatea ce au fost exterminate.

Muma Pădurii știe prea bine de preconcepția că plantarea copacilor, a oricărui fel de copac, oriunde, este bună și că ar putea chiar să rezolve criza climatică. Există atât de multe inițiative de plantare a copacilor însă câte dintre ele credți că o fac sustenabil?

Răspunsul din păcate este o minoritate extrem de mică.

Pasiunea asta pentru plantat copaci vine parțial din faptul că, în unele locuri, aceștia contribuie la sechestrarea carbonului. Însă acest lucru a fost interpretat greșit că ar însemna, că împodobirea la nimereală a Pământului cu copaci va rezolva problema schimbărilor climatice. Acesta este motivul principal pentru care programele de plantare a copacilor sunt atât de populare printre poluatorii de dioxid de carbon ce caută să evite costurile de curățare.

Președintele Donald Trump, de exemplu, a îmbrățișat instantaneu inițiativa „Un trilion de arbori” lansată în Ianuarie de Forumul Economic Mondial, el a promis participarea SUA și apoi s-a repezit în discursul său: „Pentru a proteja mediul, acum câteva zile, am a anunțat că Statele Unite se vor alătura inițiativei One Trillion Tree Initiative, un efort ambițios de a reuni guvernul și sectorul privat pentru a planta copaci noi în America și în întreaga lume. ”

Plantarea copacilor poate fi benefică, în special în țările în care tăierile abuzive au distrus stabilitatea solului - ca de exemplu România sau bazinul Amazonian, dar astfel de inițiative sunt excepția. Plantările în masă pot face mai mult rău decât bine. Și este aproape imposibil să distingem proiectele decente de cele proaste.

În primul rând, există problema duplicității, care din păcate nu este neobișnuită printre mișcările de plantare a copacilor. Luați în considerare Plant for the Planet, organizația din spatele Campaniei Trillion Tree. În martie 2019, jurnalistul Tin Fischer a scris despre Plant for the Planet în ziarul german Die Zeit. Fischer era interesat de cifrele pe care organizația Finkbeiner le propunea pentru a-și demonstra succesul.

Acesta a postat și pe twitter legat de asta, după cum se vede mai jos:

 

În acel articol Fischer remarcă faptul că practic toate plantările la scară largă au fost efectuate de state precum China, India sau Etiopia. Aceste operațiuni de plantare a copacilor au fost efectuate de fapt în cadrul „Campaniei de miliarde de copaci” a Programului ONU pentru Mediu și nu au nicio legătură cu Plant for the Planet.

El mai atrage atenția și a celor câteva persoane listate pe site-ul Plant for the Planet ce au susținut că au plantat un număr foarte mare de copaci. De exemplu, „Valf F.” din Franța este menționat că a plantat 682 de milioane de copaci, iar „Deekay” din Egipt că ar fi plantat 500 de milioane de copaci, ceea ce evident ar fi fost fizic imposibil.

Cealaltă problemă, mai mare însă, sunt ravagiile ecologice lăsate în urmă de acești plantatori dacă nu sunt atenți și nu le pasă. Puțini divulgă ce specii plantează (ăsta este un mare semnal de alarmă) și încă și mai puțini se angajează să planteze doar specii native. Cei ce se angajează să planteze, aleg să planteze preponderent monoculturi, care sunt practic inutile pentru susținerea intactă a biodiversității, astfel acești copaci sunt extrem de vulnerabili la boli, insecte și vânt.

Pădurile sunt niște mașini complexe cu milioane de piese diverse și complexe. Nu poți planta o pădure; poți planta doar o plantație și o plantație de copaci nu este o pădure.

Copacii plantați în locuri greșite, în special locurile care nu au sau nu au avut copaci în mod natural, fac mai mult rău decât bine și contribuie la eliminarea ecosistemelor native.

Preeria, de exemplu, oferă un habitat important pentru toate tipurile de animale sălbatice. Dar, de la așezarea europeană, americanii le distrug cu copaci.

Sterling Morton a început să planteze, împreună cu o armată de fermieri, pe pajiștile din Nebraska în data de 10 Aprilie 1972. În doar 24 de ore, în prima zi oficială a arborelui, aceștia au plantat peste 1 milion de copaci, începând astfel modificarea ecosistemelor locale și declanșând degradarea pajiștilor din Nebraska.

Nu numai atât, multe alte state au adoptat, de asemenea, legislație pentru a respecta Ziua Arborelui în fiecare an. Până în 1920, peste 45 de state și teritorii sărbătoreau Ziua Arborelui. Astfel tradiția plantării copacilor a devenit proeminentă în școlile din întreaga națiune a statelor unite ale americii în 1882.

Plantarea copacilor, în special în ziua Arborelui, a devenit o obsesie națională. Cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la Arbor Day, a fost formată Fundația Arbor Day din Nebraska. Din păcate, aceasta nu a deviat departe de mentalitatea lui Morton: “Alăturați-vă și puteți primi gratuit 10 răsaduri de molid albastru Colorado cu instrucțiuni despre cum să le plantați”. Dacă aceștia ar fi plantați în Munții Stâncoși centrali sau sudici ar fi bine, însă oriunde altundeva, acești copaci sunt extratereștrii.

Exemplul perfect al nebuniei noastre actuale cu plantarea de copaci (sau alte plante care nu sunt native unei anume regiuni) este comercializarea recentă a paharelor de cafea biodegradabile impregnate cu semințe de copac. Nu numai că încurajează aruncarea la gunoi, dar garantează că arborii greșiți vor fi plantați în locuri greșite.

În 1876, posibil inspirat de Arbor Day, un om pe nume Ellwood Cooper a căutat să-și îmbunătățească ferma de 2.000 de acri, care era în mare parte lipsită de copaci de lângă Santa Barbara, California, cu 50.000 de răsaduri de eucalipt. Aceștia au crescut 12 metri în doar trei ani, o rată de creștere nemaiauzită pentru care au devenit cunoscuți ca „copaci minune”. Eucaliptii nu sunt originari din California.

La scurt timp după aceea, Universitatea din California și Departamentul de Stat pentru Silvicultură au distribuit puieți de eucalipți gratuiți pentru ca toată lumea să le poată planta. Zone largi de preerie, zone cu tufăriș și terenuri pe care înainte de exploatare stăteau păduri native au fost împânzite de aceste specii extraterestre. La o sută de ani după prima Zi a Arborelui, în SUA fuseseră plantați 1.100 km pătrați de teren cu eucalipt, dintre care mai mult de 2/3 în California.

Deoarece microbii și insectele (descompunătorii) care sunt responsabili cu mâncatul materiel vegetale a eucaliptului, se află în Australia, nu în California, materia vegetala rămasă de la aceștia nu poate fi descompusă și transformată de descompunătorii prezenți aici. Comunitățile de plante native nu pot supraviețui în aceste plantații, deoarece eucalipții își ucid concurența cu propriul lor erbicid, creând ceea ce botaniștii numesc „pustiirea eucaliptului”. Eucalipții au evoluat în condiții diferite, cu focul și prosperă din acesta, spre deosebire de alte specii de arbori. Vârfurile lor nu doar ard ci explodează. A locui lângă ei este ca și cum ai locui lângă o rafinărie de benzină unde toți angajații sunt fumători înrăiți.

Cu toate acestea, eucalipții rămân populari în California. Încă sunt plantați, iar agențiile ce încearcă să protejeze publicul și să recupereze ecosistemele native prin extirparea eucalipților se confruntă inevitabil cu furia iubitorilor de eucalipt care, în necunoștiință de cauză îi acuză că sunt „naziști ai plantelor”.

Potrivit unei mantre auzite în mod repetat și din ce în ce mai gălăgioase de mai bine de trei decenii, copacii sunt buni, chiar dacă perturbă ecosistemele native, deoarece pot servi drept "închisori" de carbon. În 1988, Asociația Americană de Silvicultură, în vârstă de 113 ani (acum American Forests), a inițiat campania sa Global ReLeaf cu sloganul „Plantați un copac, răcoriți globul”. Păcat că nu este atât de simplu.  De exemplu, orice beneficiu rezultat ca urmare a sechestrului de carbon rezultat din copaci plantați la nord de Florida este contracarat semnificativ, deoarece căldura solară absorbită și reținută de copaci încălzește climatul de fapt.

 

Noțiunea că orice procent semnificativ din carbonul eliminat de oameni poate fi aspirat eficient prin plantarea în masă de copacii este o iluzie.

Din păcate, nu toate publicațiile "științifice" sunt de încredere, unele permit împrăștierea unor informații denaturate ce mai apoi prind la public pentru că sunt prezentate ca fiind o soluție mai simplu de făcut decât este ea de fapt.

Un astfel de exemplu ar fi cel când Crowther Lab din Zurich a publicat o lucrare, în Science, proclamând că plantarea a trilioane de copaci ar putea stoca „25% din fondul actual de carbon atmosferic”. Această afirmație este ridicolă, deoarece plantarea a un trilion de copaci (o treime din toți copacii de pe pământ), este imposibilă. Chiar și doar să începem ar însemna distrugerea pajiștilor (pajiști, terenuri și savane) care reflectă mai degrabă decât absorb căldura solară și care, în condițiile climatice actuale, sunt chiuvete de carbon mai eficiente decât pădurile naturale, darămite plantațiile de copaci (soluția universal propusă). De asemenea, spre deosebire de copaci, pajiștile depozitează cea mai mare parte a carbonului în subteran, așa încât acesta nu se eliberează atunci când ard.

Ziarul Crowther a îngrozit comunitatea științifică, în asemenea hal încât 46 de oameni de știință s-au adunat pentru a scrie o respingere, explicând cum plantarea copacilor în locuri greșite ar exacerba încălzirea globală, ar crște pericolul de incendii și ar distruge biodiversitatea nativă locală și pentru supraestimarea cu un factor de 5% a potențialului de stocare al copacilor noi.

Plantațiile de copaci deja distrug (înlocuiesc) zonele naturale care sunt mult mai eficiente în stocarea carbonului - zonele umede, de exemplu. Când resturile organice sunt prinse sub apă, acestea nu pot elibera carbon, deoarece nu există oxigen pentru descompunere. Eficiența sechestrării cu carbon a zonelor umede de coastă (mlaștini, mangrove și ierburi marine) crește de fapt odată cu încălzirea globală, deoarece, pe măsură ce nivelul mării crește, tot  mai mult spațiu devine disponibil pentru stocare.

Plantările de copaci prost plănuite pot deseca zonele umede, distrugând habitate uriașe. De exemplu inițiativa care urmează să fie lansată pentru plantarea a 2,4 miliarde de copaci în bazinul râului Cauvery din India, creat de Fundația Isha. Leonardo DiCaprio, a cărui fundație este un mare sprijin, a primit o scrisoare în Septembrie de la 95 de grupuri de interes public de mediu și de interes din India care au citat litigii împotriva planului. Se citea parțial: „Biodiversitatea, pădurile, pajiștile și regiunea deltaică masivă pe care acest râu o întreține ar fi devastată. … Se pare că este un program care prezintă, destul de simplist, că râul poate fi salvat prin plantarea copacilor pe malurile pâraielor, râurilor, afluenților și câmpiilor inundabile… o metodă care promovează o paradigmă monoculturistă de restaurare a peisajului pe care oamenii din India au respins-o cu mult timp în urmă. ” Fundația Isha a respins scrisoarea cu scuza că ar fi o încercare „de a câștiga publicitate”.

În mod similar, în luna Septembrie a anului trecut, Irlanda s-a angajat să planteze 440 de milioane de copaci ca parte a planului său de acțiune climatică. Multe dintre ele vor fi valoroase din punct de vedere comercial ca molidul Sitka din nord-vestul Pacificului din America de Nord. Când sunt recoltați, carbonul sechestrat va fi returnat înapoi în atmosferă. Între timp, aceste specii extraterestre vor usca zonele umede, vor crește încălzirea globală prin absorbția și reținerea căldurii solare și, așa cum avertizează Irish Wildlife Trust, vor accelera extirparea peștilor și a faunei sălbatice (în curs de desfășurare datorită plantărilor anterioare ai acestor arbori extratereștri).

Noțiunea că plantarea copacilor este elixirul pentru problemele ce afectează mediul este la fel de populară pentru poluatori ca și pentru națiuni, fapt care a generat „industria compensării carbonului”. Poluatorii angajează terțe părți - adesea nevăzute, neintervievate și în alte țări - pentru a planta orice fel de copaci, oriunde, oricum. De exemplu, în Noiembrie anul trecut, EasyJet a anunțat că va cheltui 33 de milioane de dolari pentru plantarea copacilor și alte scheme de reducere a carbonului, devenind astfel prima companie aeriană care să compenseze toată poluarea cu CO2. În Februarie, Delta Air Lines s-a angajat să-și reducă emisiile de carbon, cheltuind 1 miliard de dolari în următorul deceniu. Deși era vag despre modul în care se va realiza acest lucru, plantarea copacilor ar face parte din strategie.

Compensarea carbonului a fost asemănată cu „îngăduințe”, notele de iertare obținute de Biserica Catolică de dinainte de reformă - du-te și nu mai păcătui decât dacă, bineînțeles, ne plătești din nou pentru păcatele viitoare. De asemenea, plantatorii de arbori angajați taxează frecvent pentru arbori care ar fi plantați oricum sau bagă banii în buzunar și nu plantează nimic.

Potrivit lui Kevin Anderson, profesor de energie și schimbări climatice la Universitatea din Manchester din Marea Britanie, întreaga industrie a compensării carbonului este de-a dreptul o „înșelătorie”. În 2019, după două decenii de compensare a carbonului, nivelurile de CO2 au atins un nivel maxim devenind cele mai ridicate niveluri din istoria înregistrată.

Așadar, unde sunt rezultatele acestor plantări în masă și de ce nu se văd? Pentru că cele mai multe din cele făcute sunt făcute prost și fără a ține cont de știință.

Compensarea carbonului ar putea funcționa dacă poluatorii ar plăti părților terțe pentru a proteja pădurile existente și poate, de asemenea, să refacă zonele umede și pajiștile prin tăierea copacilor plantați și speciile invazive. Pe o suprafață de 1.618 de kilometrii pătrați în Montana, Rezervația Americană a Preeriei recuperează o preerie nativă, stârpind speciile invazive de măslini ruși și salcâmi chinezi, însămânțând terenuri cultivate goale, abandonate, cu un amestec de semințe native de vegetație de preerie nativă, așa cum ar trebui.

Aceeași restaurare este efectuată de Serviciul SUA Fish and Wildlife la refugiile naționale pentru animale sălbatice precum lacurile Bowdoin și Medicine, ambele din Montana. În fotografii vechi în care apar coloniști pe preerie nu există niciun copac în fundal, acum, aceleași locuri sunt pline de copaci. După tăierea copacilor, se observă creșteri ale vegetației native de preerie și ale populațiilor de păsări cântătoare din pajiști. Dar oamenii neinformați (sau în negare) încă plantează arbori de măslin rusesc.

Datorită îndepărtării agresive a copacilor de către USFWS la Refugiul Național Wildlife Union Slough din Iowa, populațiile de plante, păsări și mamifere dependente de prerie încep să își revină . De ani de zile, iubitorii de copaci au criticat managerii Union Slough, acuzându-i de astfel de infracțiuni precum „arboricid”. Dar pe măsură ce rezultatele apar, zgomotul hate-ărilor dispare.

Reforma pare să facă doi pași înapoi și trei înainte. Se face tot posibilul ca San Francisco să planteze copaci nativi care să aducă viața sălbatică în oraș și să o conecteze cu parcurile locale, dar rețeaua boomerilor continuă să planteze arbori non-nativi și este surdă la argumentele științifice. Fraza - plantarea oricăror copaci oriunde- ar trebui să răcească sângele din venele tuturor. Se văd ceva progrese, însă prea des auzim câte o persoană proeminentă vorbind despre plantarea unui trilion de copaci.

Insula Angel, odată distrusă de pustiirea cu eucalipt, acum, practic toți eucalipții au fost tăiați iar pajiștile native și stejarii maturi și-au revenit. Spre deosebire de alte organizații, departamentul pentru parcuri și recreere din California nu a fost surd la argumentele societății. În fața agresiunii sălbatice din partea unor grupuri precum POET (Păstrează-ne copacii de eucalipt), departamentul a rămas pe pozișii și nu a cedat.

Putem observa deci, cum, chiar și cele mai bune intenții pot devini repede nocive când știința nu este luată în considerare la fiecare pas.

Inclusiv astăzi, continuăm să propagăm același trend de “plantează orice oriunde oricum că nu contează, plantat să fie”.

Articolul științific "Plantarea copacilor în peisajele de preerie: Costurile ecologice sunt mai mari decât beneficiile?" publicat în Jurnalul Zonelor Naturale, una dintre publicațiile cele mai respectate în gestionarea și conservarea zonelor naturale, ne arată cum costurile ecologice ale plantațiilor de arbori depășesc beneficiile aduse de ele, deoarece aceste plantări nenaturale nu reușesc să ofere un habitat potrivit. Pierderea comunităților de păsări native din pășuni este una dintre monedele de schimb când alegem să plantăm copaci în peisajele de preerie. Oamenii de știință incheie prin a recomanda să se abțină de la plantarea copacilor în sau în vecinătatea habitatelor de pășuni naturale. În plus, recomandă administratorilor de peisaje naturale să-și reorienteze eforturile de plantare a copacilor către restaurarea pădurilor riverane pentru că acestea maximizează diversitatea aviară în peisajele din preerie.

Muma Pădurii vede și știe tot și tocmai de asta ea vede cum educația ecologică în general în rândul cetățenilor este practic inexistentă, în școli nici atât, iar puțina educație ecologică care se face nici măcar nu este bazată pe știință de cele mai multe ori. Singurii care încearcă să mai educe publicul larg cât de cât sunt ONG-urile însă chiar și acestea, în cea mai mare parte, doar regurgitează informații obținute superficial și eronat, ceea ce nu face decât să adauge la problemele de mediu cu care acestea se luptă. Informarea eronată este la fel de, dacă nu chiar mai nocivă decât lipsa informației în unele cazuri.

Trebuie sa ridicăm ștacheta în ceea ce privește educația ecologică dar și controalele și calitatea acțiunilor de plantare de pretutindeni. Mai bine nu mai plantăm dacă să plantăm fără cap.