Impact

„Că de n-ar fi nu s-ar povesti”.... Așa a început și povestea noastră!
Când vine vorba de impact, la Muma Pădurii urmărim trei piloni:

Plantăm un milion de copaci alături de tine

Un obiectiv îndrăzneț, știm! Dar am reușit după doar mai bine de jumătate de an de când existăm să plantăm primul nostru hectar de pădure. Cei 5000 de puieți cresc în pământ roditor, sub soarele strălucitor în satul Țăgșoru, comuna Budești, din județul Bistrița-Năsăud. Am plantat în martie alături de partenerii noștri de la Tășuleasa, iar aici poți vedea dovada donației și colaborării noastre. În toamnă, la următoarea plantare, ne dorim să plantăm 3 hectare. Iar pentru asta avem nevoie de tine!

Cum plantăm, poate te întrebi? De două ori pe an, primăvara și toamna, Muma împreună cu voluntarii ei pun mâna pe hârleț și ies la plantat! Prin parteneriatul cu Facultatea de Silvicultură din Suceava alegem o locație în care să fie nevoie de reîmpădurire.

Odată ce am ales locul, se face o analiză de sol și se consultă statisticile existente pentru a stabili ce specii se preteaza locului și tipului de împădurire. Se stabilește o dată, iar în ziua cu pricina Muma și experți silvicultori sunt prezenți în teren împreună cu voluntarii, iar împreună facem treabă bună!

Sprijinim persoanele din medii vulnerabile

Prin brățările Mumei reușim să plantăm, dar și să susținem oameni care ne sunt tare dragi - oameni care au fost instituționalizați în case de copii, cât și oameni cu dizabilități care se reintegrează în societate. E important de știut că fiecare brățară este făcută de cineva care are o poveste. O poveste care poate e diferită de a mea și a ta. O poveste presărată cu greutăți și cu abandon. Chiar dacă viața le-a fost încercată, oamenii aceștia s-au ridicat, iar acum își clădesc o viață mai bună. Și ne încarcă și pe noi cu energie pozitivă de fiecare dată când îi vedem!

Ei ne împletesc cu drag brățările, iar noi le oferim sprijin financiar și un context în care să înțeleagă ce înseamnă un mediu de lucru. Momentan lucrăm cu peste 10 oameni cu dizabilități și susținem ONG-urile care se asigură că cineva are grijă de ei. Partenerii Mumei sunt:

Fundația Un Loc din Timișoara
Fundația Pentru Voi din Timișoara
Asociatia ProAct Suport din București
Fundaţia Creştină “RCE Speranţa Copiilor” din Arad
C.A.B.R „Sfantul Nectarie” Mediaş

Pe când Muma prinde tracțiune are un plan prin care să transforme această colaborare cu ei într-un program de integrare în societate. Iar ca asta să devină realitate avem nevoie să lucrăm împreună cu tine! Dar până atunci, Muma va merge prin țară și ți va prezenta pe toți!

Educăm în legătură cu importanța pădurilor

Nepăsarea apare atunci când omul nu înțelege valoarea lucrului pe care îl distruge. Tocmai de aceea, prin Muma Pădurii vrem să îi facem pe oameni să înțeleagă cât de importante sunt pădurile pentru calitatea vieții noastre și ce rol crucial joacă în cum o să arate viitorul nostru, al tuturor. În culisele Mumei se lucrează intens! Curând lansăm și ONG-ul nostru, Muma Naturii, despre care o să auziți mai multe pe măsură ce avansăm.

Educația nu se oprește aici! Știm că pentru a face lucrurile pe care ni le-am asumat trebuie să ne educăm și pe noi. Tocmai de aceea aducem aproape de noi oameni cu expertiză silvică. Suntem fericiți pentru relația bună de colaborare pe care am creat-o cu partenerii noștri de la Facultatea de Silvicultură din Suceava. Pe cum învățăm, vă luăm la drum cu noi și învățăm împreună!